Scriitorul are despre sine o parere mai buna decat criticii literari, carora obisnuieste sa le prevesteasca o moarte in chinuri daca nu-l lauda destul.
Ionel Bandrabur (nascut in 1922, profesor de romana si de franceza intre 1957 si 1984 la Panciu, in prezent pensionar) este autorul unor carti inegale ca valoare, cea mai buna ramanand prima pe care a publicat-o, Fantana iadului,1971. Dupa cum reiese din luarile sale de atitudine, scriitorul are despre sine o parere mai buna decat criticii literari, carora obisnuieste sa le prevesteasca o moarte in chinuri (provocata de o boala cumplita) daca nu-l lauda destul.
Asumandu-mi riscul, semnalez banalitatile dintr-un volum de cugetari, Rasul omului, Ramnicu-Sarat, Ed. Valman, 2008, publicat in succesiunea volumului Rasul Demiurgului din 2002. Autorul este incantat de textul sau:
"Fiecare fraza a mea se remarca prin concizie, claritate, poate si eleganta, facand dovada unei indelungi si rabdatoare slefuiri."
Chiar asa si stau lucrurile, dar aceasta nu este suficient pentru ca o culegere de reflectii sa aiba valoare. Citind frazele concise, clare si poate si elegante ale lui Ionel Bandrabur gasim idei previzibile, aflate de multa vreme in circulatie, din categoria "nu-i asa ca-i asa?":
"Un om inaintat in varsta este intotdeauna debilitat fizic. Cea mai mica afectiune, chiar si o banala gripa, ii poate fi fatala.";
"Cand esti tanar, visezi si te astepti ca dragostea sa-ti aduca fericirea eterna, dar varstnicul stie ca fericirea nu exista decat in rare si norocoase clipe."; "Nu exista asociere de durata intre oameni. Foarte rar se incheaga prietenii care sa dureze o viata. Mai devreme sau mai tarziu totul e tulburat, stricat, manjit, pentru ca rautatea din mintea omului izbucneste devastator." etc.
Culmea este ca autorul insusi detesta banalitatea:
"Mi se intampla sa scriu o f
