Elanul sindical incepe sa se potoleasca incetisor, pe masura ce Guvernul incepe sa deschida punga. Nu chiar la nivelul de plecare al pretentiilor, dar mai mult decat ar fi fost posibil in urma cu o luna.
Ceferistii au pornit trenurile dimineata dupa ce ministrul Orban le-a promis bani pentru infrastructura, iar cei din Sanitas au suspendat si ei protestul pentru o crestere salariala de 10 % plus un pachet de sporuri si prime.
Mai raman in discutie functionarii publici si, evident, profesorii. Daca functionarii ar putea fi si ei domoliti cu o majorare modica, cu dascalii ar putea fi totusi mult mai complicat, avand in vedere ca in cazul lor majorarea exista si a fost inghetata.
Totusi, discrepanta intre furia sindicala concertata si dezumflarea de acum este remarcabila si destul de sugestiva.
Partea buna este ca sindicalistii par sa fie mai rationali decat politicienii. Sanitas a plecat cu o revendicare salariala de 50% de pe pozitia de prioritate nationala, la fel ca educatia.
Scaderea pana la la 10% plus sporuri reprezinta o concesie semnificativa, mai ales la vreme de campanie, cand orice putere este cu mult mai vulnerabila.
Angajatii par sa fi inteles ca in conditiile actuale, o crestere aberanta poate avea efectul invers celui scontat. Adica o putere de cumparare, in fapt, mai mica, din cauza inflatiei.
In plus, o minima intelepciune spune ca 10% siguri sunt preferabili fata de 50% nesiguri, ca in cazul dascalilor. Altfel spus, ordonanta de inghetare a salariilor dascalilor, chiar asa la limita respingerii si nedemocratica asa cum e ea, si incapatanarea guvernului, salutara chit ca vine in ceasul al 13-lea si are cu totul alte resorturi decat responsabilitatea, pare sa fi avut totusi un efect psihologic puternic.
Nu e de neglijat si un alt aspect. Miscarea sindicala, m
