Plutonierul Costel Beschea a fost inmormintat, ieri, cu onoruri militare, in cimitirul "Sf. Constantin", in prezenta unui numar impresionant de rude, prieteni si colegi. Alaiul mortuar a ajuns la cimitir in jurul orei 15.00, iar sicriul cu trupul neinsufletit al militarului a fost purtat pe umeri de citiva colegi in uniforma. O garda de onoare insotita de drapelul Batalionului 528 Cercetare i-a adresat un ultim salut plutonierului mort in timpul unei aplicatii, iar un pluton de soldati a tras trei salve de pistol mitraliera.
"A fost un baiat deosebit, e mare pacat de el. L-am cunoscut de cind a facut stagiul militar, pe la mijlocul anilor '90, si, dupa ce s-a liberat, l-am pastrat in unitate, ca bucatar. Mergea cu noi in aplicatii si, pe linga faptul ca gatea foarte bine, facea o atmosfera deosebita. Era un om bun, stia sa faca o gluma si intodeauna ajuta pe cei care ii cereau sprijinul. Dupa ce postul de bucatar a fost desfiintat, a lucrat ca sofer, apoi a dat un examen si a fost incadrat ca subofiter. A fost un cercetas de nadejde, era comandant de TAB si se descurca foarte bine in postura asta. Dumnezeu sa-l odihneasca!", ne-a spus col. (rez) Marin Cioranu, fostul comandant al Batalionului 528 Cercetare.
Reamintim ca plutonierul Costel Beschea a murit, marti, intr-un accident produs pe raza localitatii Sendreni, judetul Galati, in timpul unui exercitiu tactic. Militarul se afla, impreuna cu un coleg, intr-un transportor amfibie blindat de tip C 79. In timpul unei manevre facute pe digul riului Siret, TAB-ul s-a rasturnat, prinzind dedesubt trupul plutonierului Beschea. Incidentul este cercetat in prezent de o comisie a Diviziei 1 Infanterie "Dacica", sub coordonarea unui procuror militar.
Cercetasii Batalionului 528 au facut o cheta si au acordat un ajutor de inmormintare familiei indurerate, asigurind, totodata, logistica necesara