Mircea Cărtărescu: „Obama e simptomul adâncii falii de mentalitate dintre generaţiile în viaţă din America de azi şi, în general, din Occident“.

Cu Barack Obama avem primul preşedinte postmodern al Americii şi, într-un fel, al lumii întregi. Nu calităţile lui interioare (greu de dovedit până la vârsta sa) l-au făcut de neînvins în cursa electorală, ci o profundă schimbare a mentalităţii occidentale, o hedonizare şi-o estetizare a vieţii care cereau un simbol puternic în vârful noilor scări de valori. Obama a fost ales de o lume mediatică, o lume a spectacolului şi-a virtualităţii. Construit de medii şi internet, a fost omul potrivit la locul potrivit. Tânăr, de culoare, ambiguu din punctul de vedere religios, cu un zâmbet ca din Independence Day şi cu un singur cuvânt, „schimbare“, ca slogan, Obama e simptomul adâncii falii de mentalitate dintre generaţiile în viaţă din America de azi şi, în general, din Occident. E o victorie a stângii umanitariste, neoliberale, corecte politic, egalitariste şi pro-emancipare din toate punctele de vedere: rasial, de gen, religios, ecologic etc. O victorie a minorităţilor, o viziune a unei lumi multi-culturale ce-ar putea trăi în pace socială şi armonie.

Adică o utopie, cu tot ce e bun şi (din păcate) mai ales rău în utopii. Alegerea lui Obama înseamnă proiectarea bruscă a Americii şi-a lumii întregi în wishful thinking. Fără nicio îndoială, alegerea sa a fost precipitată de excesele autoritariste ale fostei administraţii, care-au transformat Statele Unite în ceva asemănător Imperiului Răului din Star Wars. Pe la-nceputul administraţiei Bush, un grup de neoconservatori elaborase un document care prevedea expres modalităţile de dominare a lumii de către americani în secolul care abia începea. Extrem de dura manipulare de către Bush a problemelor lumii a urmat îndeaproape acea ideologie reacţionară, confruntându-