Răzvan Exarhu: "Cine mai crede azi în vrăjitoare? Toată lumea."
De-asta m-am şi gândit să pun mâna să mă implic şi am povestit o carte cu buhuhu. Se numeşte „Greşeala Vraciului“ şi este al cincilea volum din seria „Cronicilor Wardstone“, un succes internaţional, care îşi urmează cursul firesc, adică îi suflă în ceafă lui „Harry Potter“ şi va deveni film la anul.
Ce am făcut eu se numeşte pe româneşte audiobook şi e primul apărut la Editura Corint Jr. - unde am văzut nişte cărţi care mă fac să regret că citesc foarte repede acum şi că nu mai am 10 ani - deşi nu e totul pierdut, pentru că am avut des ocazia să mă conving că încă mai intru destul de uşor în atmosferă. Când a venit propunerea, am fost destul de circumspect, ca orice adult proaspăt ieşit din trafic, aşa că am început să citesc scriptul cu acea detaşare mincinoasă cu care ieşi uneori de la un film care a ridicat tot părul pe tine şi, ca să te dai mare, spui ca idioţii care nu înţeleg bancurile: eu nu cred că e adevărat. Lectura a mers cam ca o avalanşă şi m-am gândit atunci că o să fie destul de simplu să spun povestea, oarecum furat de peisajul atât de cuceritor al unui comitat misterios şi ceţos în care un tânăr ucenic e trimis să înveţe cum să lupte cu vrăjitoarele de apă. E adevărat că nu e totul simplu, pentru că el nimerise şi un moment destul de prost. Un conciliu al vrăjitoarelor reuşise să-l readucă în lume pe Ucigă-l Toaca, Michiduţă, Belzebuth, Necuratul, însuşi Diavolul aşa cum este el evocat în zilele noastre la rubrica sport. Iar Nenumitul are un discurs destul de persuasiv, care te cam pune pe gânduri şi te cam face să te întrebi serios ce o fi binele, ce o fi răul şi mai ales cum ai putea să te dumireşti fără să faci greşeli fatale şi să te ia Mama Dracului sau să ajungi hrană pentru vrăjitoare.
În afară de partea asta, unde anticipam nişte emoţii, totu
