Când eşti student în Bucureşti, provincial în anul I, rătăcindu-te când cineva te lasă la două sute de metri de Universitate, visul tău cel mai mare este să descoperi principalele străzi şi clădiri din oraş. Este posibil ca iniţierea de nou-venit în oraş să înceapă cu Biserica Rusă, aflată chiar vizavi de Universitate. Eşti atras de arhitectura-i aparte, de turlele-i aurite, de forma bulbului de ceapă. Cu siguranţă, memoria îţi dă flashuri cu imaginile Kremlinului. Biserica aceasta ca o citadelă rusească are ceva special, te cheamă. Fireşte, dacă nu eşti ateu.
IUBIRE DE STUDENT
Dacă este duminică dimineaţa, vei vedea în jurul lăcaşului puzderie, de copii alergând fericiţi prin curte. Biserica Rusă este renumită pentru mulţimea de familii tinere care vin aici cu copiii la slujbă. După 1989, studenţii, dornici să afle despre Dumnezeu cât mai multe, au găsit răspunsuri la întrebările lor la părintele Vasile Gavrilă, parohul de la Rusă. El a devenit sufletul unui grup care a făcut câţiva ani o emulaţie spirituală deosebită, Asociaţia Studenţilor Ortodocşi din România, ASCOR. “Ascoriştii” au transpus cât se poate de firesc în practică învăţăturile lui Hristos despre a cerceta pe cel bolnav, pe cel bătrân şi singur, pe tot cel care are nevoie de o vorbă bună şi de un ajutor material. Tinerii de atunci au ajuns oameni mari, cu profesii respectabile: profesori, ingineri, jurnalişti, economişti, medici, arhitecţi. S-au aşezat pe la casele lor, s-au căsătorit şi au făcut copii. În general, mai mult de unul. Îi iau de mână şi-i aduc la iubirea studenţiei lor, Biserica Rusă. Impropriu spus Rusă, dacă ne gândim că doar forma ei arhitecturală mai aminteşte despre Rusia. O caracteristică arhitecturală a acestei biserici, care o face unică între cele bucureştene, este modul de împărţire, pe laturile de nord şi sud fiind nişte mici încăperi utilitare.
RUGĂCIU