Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu repartitorul la pauşal

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 8 noiembrie 2008 ·

Cele cinci zile de căldură din luna octombrie vor fi plătite de craioveni, locuitori la bloc şi posesori de repartitoare de costuri, fie la pauşal, fie cumulate pe luna noiembrie. Şi asta pentru că taxele de citire pe care le percep firmele care au montat respectivele dispozitive sunt mai mari decât factura. Factura la căldură naşte zâzanie în rândul proprietarilor de apartamente care au montate repartitoare de costuri. Mulţi s-au trezit că nu au de plătit doar ce au consumat în cele câteva zile, ci la grămadă, cu toţi ceilalţi locatari. Deciziile au fost luate la nivelul asociaţiilor de proprietari, care, în înţelegere cu firmele ce fac citirea repartitoarelor, au decis ca suma de plată pentru cele cinci zile să fie inclusă în factura pe luna noiembrie ori la pauşal, în funcţie de suprafaţa apartamentului. „Reprezentanţii asociaţiei noastre şi firma care face citirea şi facturarea am convenit ca să cumulăm cele două luni. Şi proprietarii au fost de acord cu această soluţie ca să nu mai plătească taxa de citire către firma de repartitoare numai pentru câteva zile. Dacă un bloc are de plătit 700 de lei costul căldurii, pentru finalul lunii octombrie mai plăteşte 300 taxa de citire şi facturare şi nu ar fi drept. Altă soluţie ar fi plata la comun, dacă se decide la nivelul asociaţiei să-i punem pe toţi egal“, a precizat Vasile Calciu, administratorul Asociaţiei G5, Brazda lui Novac. O explicaţie asemănătoare au şi reprezentanţii unor firme în domeniu din Craiova. Pentru că societatea percepe pentru citirea fiecărui calorifer o taxă de 0,5 euro, costurile citirii şi facturării sunt în majoritatea cazurilor mai mari decât factura. Pentru un apartament cu şase calorifere se percepe o taxă de trei euro.

Într-o lună este convenabil, dar pentru câteva zile, când factura la căldură este sub acest cost, proprietarul este defavorizat. Aşa că am încuviinţat cererea u

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Imagini HALUCINANTE în fața Spitalului Universitar din București. Bătaie cu cuțite între două familii. Șase persoane arestate, alte 18 sancționate

Gandul acum 21 minute
Situație halucinante în fața Spitalului Universitar din București. În concret, două familii s-au bătut cu cuțite și alte obiecte contondente în fața Spitalului Universitar de Urgență București, fiind nevoie de intervenția mascaților. Șase persoane a

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 52 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 29 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 23 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°