"Ne gandim zi si noapte la aceste doua cuvinte: casa noastra"

Stimata doamna directoare Sanziana Pop,

Ma numesc Dragnea Mariana, am 46 de ani si sunt din comuna Saceni, judetul Teleorman. Cu acordul dvs. si al intregii redactii, as vrea daca se poate sa imi descriu catusi de putin o parte din viata mea. In 1986, am dat nastere unei fetite, fara sa fie recunoscuta de tatal ei. Am crescut-o impreuna cu parintii mei, si desi in toti acesti ani nu a beneficiat de pensie alimentara, am crescut-o cum am putut, dar fara sa o abandonez, fara sa mi-o chinui. Si multumesc bunului Dumnezeu ca este o fata perfect sanatoasa si desteapta. Dar in 1992 a decedat tatal meu, iar in 1996 a decedat si mama. Am ramas cu fata si cu un frate care era cu handicap. Dupa atatea necazuri si saracia care era asupra noastra, un alt necaz mai greu si dureros m-a lovit din nou. In seara zilei de 28.03.2008, mi-a ars casa impreuna cu fratele, care nu s-a putut salva fiind invalid, iar eu si fata am ramas pe drumuri, fara nimic pe lume si fara adapost. Avem datorii de la inmormantare, oamenii ne cer banii si eu si fata nu avem unde sa stam. Am avut un ajutor social, dar de cand a ars casa, mi l-au luat. Suntem pe drumuri, lumea ne plange de mila, fara sa ne ajute cineva cu ceva. Decat ne intreaba unde veti merge, ce veti face? Raspunsul nostru plin de lacrimi este: "Nu stim, ce-o vrea Domnul!". Va rugam din tot sufletul sa faceti publica aceasta scrisoare, udata de multe lacrimi, prin care ii rugam pe cititorii revistei, oameni cu suflet bun si credinta in Dumnezeu, sa ne ajute sa ne luam si noi o casuta pana la venirea iernii. Casa care a ars este distrusa in proportie de 90%, fara usi, fara geamuri, fara nimic in ea, decat pereti afumati. Orice ajutoare sunt bine venite. Ne gandim mereu la aceste doua cuvinte - casa noastra. Cu vrerea bunului Dumnezeu, poate ne veti face o bucurie