"A plecat un tren din gara, si cu el iubirea mea..."
Duhul alb al reginei Maria
Cand intri in Balcic si vezi orasul coborand in trepte printre muntii sai albi, ti se pare ca ai ajuns la Sinaia: o Sinaie de calcar, prabusindu-se-n mare. Poate ca si aceasta asemanare s-o fi atras pe regina Maria: a voit sa ridice aici un Peles al inimii ei. Orasul insusi pare ca inconjoara si astazi, sfios si supus, castelul reginei care l-a reinventat candva, intre razboaie. Ciudat este ca in gradina fastuoasa si gigantica a castelului toamna isi are legile ei proprii, altele decat cele ale orasului! Locul sta sub o cupola aparte de timp, un timp dirijat de duhul alb al reginei, intr-un fel misterios si ciudat. Pana si plantele cresc altfel aici! Vara s-a sfarsit de mult, Balcicul e plin de aurul toamnei, dar in gradina reginei, o horbota de trandafiri englezesti si de arbusti infloreste inca peste tot. Iar langa "Cuibul linistit" - straniul castel cu minaret - troneaza copacii orientali, cu petalele florilor lor purpurii. Alaturi, batranii smochini care inunda terasele suspendate ale Labirintului sunt si ei de-abia parguiti - pe cand in livezi, smochinele s-au cules de mult...
Cred ca acelasi timp magnetic al locului m-a tintuit acolo si pe mine, mai bine de-o saptamana; si n-as mai fi plecat! Imi tineau de urat veveritele care mai aveau putin si sareau din pinii si chiparosii gradinii drept pe catargele vaselor ancorate in mare... Eram fericit! Acum 15 ani, cand mai fusesem aici, nu putusem sa vad palatul, caci era inchis. Intrase intr-o lunga perioada de refacere, care a tinut pana anul trecut. Iar cand in toamna aceasta l-am colindat pe indelete, intreg domeniul reginei Maria stralucea aproape ca-n vremea ei... Si la fel mi-a parut si Balcicul. Poate ca turismul, comertul si intrarea in Europa, dar si o anume magie binefacatoare si razbatatoare a loculu
