Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro bate dolarul american

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 8 noiembrie 2008 ·

Euro bate dolarul american Dolarul american pierde treptat statutul de principala moneda de referinta la nivel global, in favoarea Euro, insa trecerea brusca la o alta valuta ar crea, in conditiile actuale, si mai multe probleme pietelor financiare, a declarat pentru Reuters ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde.

"Schimbarea este treptata si reflecta mai bine calitatile dolarului, pe de o parte, si ale Euro, pe de alta parte. Procesul trebuie sa fie cat mai lent, deoarece nu dorim o schimbare majora in aceasta perioada de volatilitate foarte ridicata, care ar induce noi dificultati si chiar mai multa volatilitate", a declarat ieri Lagarde, intr-un interviu acordat agentiei Reuters. Dolarul american este, din 1944, principala valuta de referinta a sistemului financiar mondial si a ramas moneda internationala preferata si dupa introducerea modelului actual al pietelor monetare, in 1971, fiind urmat de Euro.

Criza financiara a provocat dezbateri aprinse asupra structurii sistemului financiar international, inclusiv cu privire la rolul dolarului. "Cred ca este o problema de echilibru, de forta relativa. Economia Europei, in ansamblu, este cel mai mare jucator la nivel global, si cu cat creste zona Euro cu cat se consolideaza moneda unica si cu atat devine mai atractiva, din multe puncte de vedere", a continuat Lagarde. Ministrul francez a adaugat ca Grupul celor Sapte natiuni puternic industrializate isi va mentine pozitia fata de fluctuatiile puternice pe pietele valutare, considerate indezirabile. Intrebata daca G7 este pregatit sa intervina direct pe pietele valutare, Lagade a afirmat ca "trebuie sa analizam situatia, sa privim realitatea, miscarile care au loc - dar exista un set de instrumente si nici unul nu este interzis". Totodata, aceasta s-a aratat multumita de reducerea dobanzii de politica monetara in zona Euro, masura l

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 24 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 24 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 2 ore
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°