În satul Zvorsca, ultimul nume din nomenclatorul localităţilor din ţară, trăieşte, de un secol şi încă patru ani, Maria Grigore. De-ntrebi localnicii unde-i omul cel mai vârstnic, îţi arată cu degetul o casă mai la vale, minunându-se şi ei de câte zile i-a lăsat Dumnezeu femeii. Născut în aceeaşi zi şi în aceeaşi lună, băiatul ei are 78 de ani...În Amărăştii de Sus, se simte toamna. Miroase a dimineaţă şi a ceaţă. Undeva la marginea drumului, între serpentine, se ridică gospodăria familiei Grigore. În curte e linişte. Treburile pământului s-au încheiat, acum oamenii se odihnesc şi aşteaptă iarna. Pe foc, în tindă, într-un ceaun, se perpeleşte friptura. S-au adunat toţi, copii, nepoţi, chiar şi vecini. Maria a făcut 104 ani. Băiatul ei a împlinit 78. S-au născut în aceeaşi zi, aceeaşi lună. În cameră, lângă soba încălzită, Maria stă cuminte pe pat. Vederea i-a obosit şi nici auzul nu dă semne că ar fi mai viguros. „Săru’ mâna, părinte. Să-ţi dea Dumnezeu sănătate!“, se ridică ea, crezând că a venit preotul să o împărtăşească. Atunci când se dumireşte că sunt doar oameni care au venit să-i spună „La mulţi ani!“, se aşază din nou pe marginea patului şi prinde a se scuza: „Ei, nu mai văd aşa bine. La vârsta mea...“. Nici nu mai ştie că acum 104 ani venea pe lume. „Maică, astăzi ţi-e ziua“, îi spune nora, Iustina. „...am o sută de ani“, continuă bătrâna, neauzind ce i se spune. „Dar nu-mi pare rău. Că uite-aşa am dus-o“ - întinde mâna, arătând că a fost ţinută ca-n palmă. „De-asta am şi trăit atât. Am fost o fată la părinţi. Mergea tata cu mine la horă, să aibă grijă de mine. Acum, uite cum am ajuns. Nu mai văd, nu mai pot să fac treabă, dacă sunt de o sută de ani. Cum eram şi ete-acum...“.

Întâi cafeluţa, apoi mâncarea Nu e deloc tristă. Doar cutele de pe faţă îi arată vârsta. Nu se plânge, nu se vaită. „Ei, ea se ţine mai bine ca mine şi eu n-am nici 80 de an