Cei care vor să se cunune religios o mai pot face până vineri. Sursa: Reuters
Până vineri, 14 noiembrie, data începerii postului Crăciunului, canoanele ortodoxe mai permit căsătoriile religioase. Astfel, preoţii nu mai pot oficia astfel de slujbe până pe 6 ianuarie, de Bobotează.
Pentru că cele mai multe cupluri aleg să se şi cunune civil şi religios în aceeaşi zi, acest weekend aglomerează şi înghesuie casele de căsătorii şi bisericile. Numai în Capitală, în fiecare sector, câteva sute de perechi au programată căsătoria civilă în acest sfârşit de săptămână, cu mult peste media obişnuită din celelalte perioade.
„În perioada postului se pot face doar căsătorii civile. Nu se fac căsătorii la Biserică. Doar situaţiile cu totul şi cu totul excepţionale pot obţine dezlegare pentru o cununie religioasă, dar potrivit orânduielilor bisericeşti niciun preot nu are voie să cunune. Sunt tineri care se interesează de posturi cu un an înainte, ca să îşi poată face programarea. Putem spune că acum este sezonul căsătoriilor“, a declarat părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Dezlegarea la slujba religioasă pentru cununie în timpul postului este rareori permisă de Biserică. Cuplurile care doresc acest lucru trebuie să aibă motive bine întemeiate: plecarea imediată în străinătate, cazuri grave de boală sau căsătoria înainte de naşterea unui copil. În cazul în care oficierea ceremoniei le este permisă în această perioadă, tinerii trebuie să se angajeze că nu vor face petrecerea de nuntă.