M. GRUIA SANDU • "PUPĂTURILE POARTĂ ÎNTOTDEAUNA NOROC"
Arlechino – Mihai Gruia Sandu – vorbeşte în interviul de azi despre cea mai longevivă piesă de teatru românească, despre el şi despre jocurile cu perdea ce se petrec pe scena teatrului dâmboviţean.
Jurnalul Naţional: Sunteţi actor de teatru şi de film, conduceţi o trupă particulară de teatru, Dell’ Arte, mai mereu plecat prin turnee, predaţi un curs despre Comedia Dell’ Arte, la catedra de masterat. Tot timpul faceţi câte ceva. Când mai "respiraţi"?
Mihai Gruia Sandu: Personal, cred că omul are nevoie în principal de repaus. Iar toată prostia asta cu munca, toată nebunia cu acumularea de bani, de bunuri, pe care nu le iei cu tine când pleci, sunt o exagerare a generaţiilor trecute. Ar trebui să ne preocupe lucruri mai puţin perisabile. Dar cui să spun asta? Nimeni nu mă înţelege. Nici măcar feţele bisericeşti care propovăduiesc nu o practică.
Sărbătoriţi 13 ani de când jucaţi alături de Oana Pellea în spectacolul "Mă tot duc"...
Cu Oana Pellea joc, în momentul de faţă, în două spectacole: "Buzunarul cu pâine", la Metropolis, şi, într-adevăr, "Mă tot duc", la Teatrul Foarte Mic, iată cel mai longeviv spectacol care există pe lista teatrelor româneşti în acest moment.
Asta-i o performanţă care ar merita premiată...
Nu suntem foarte mult băgaţi în seamă de lumea teatrală românească. Poate şi pentru faptul că ne-am dezvoltat mai mult afară, iar cronicile noastre de excepţie sunt preponderent din Franţa, Belgia, Elveţia şi Italia. Lumea teatrală românească, preponderent bucureşteană, şi-a construit un sistem de valori. Noi între noi, cu noi şi-ai noştri. Această scară valorică, valabilă doar pe malul Dâmboviţei, face ca, în afara faptului că suntem o cultură mică, să fim şi o cultură închisă. Limitată şi exclusivistă.
