Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursele europene revin pe cresteri

Publicat in Romania Libera, luni 10 noiembrie 2008 ·

Ziua de luni a adus pentru investitorii pe bursele europene numai vesti bune., principalii indici bursieri au inregistrat cresteri de la 1% pana la 6%. Indicele Footsie 100 al bursei londoneze a urcat cu 122 puncte, adica 2,81%. Sectorul bancar a fost afectat de stirea ca banca britanica Lloyds TSB va acorda un credit de 10 miliarde de lire sterline institutiei de credit HBOS, pe care vrea sa o cumpere. Dupa apariatia acestei stiri, actiunile Lloyds TSB au scazut cu 0,40%, in schimb titlurile HBOS au urcat cu 5,18%. Actiunile Royal Bank of Scotland au scazut cu 3,28%, titlurile Standard Charter s-au depreciat cu 2,66%.

La Frankfurt, indicele DAX a crescut cu 3,19%, iar anuntul ca grupul german Deutsche Post, cel mai mare furnizor de servicii postale si curierat la nivel global, va reduce puternic planurile de extindere pe piata americana, a impulsionat investitorii la bursa, iar titlurile au castigat in sedinta de tranzactionare de luni 8,48%. Pe de alta parte, rezultatele slabe anuntate de Allianz au dus la deprecierea acetor titluri cu 2,55%. Actiunile Commerzbank au scazut cu 4,19%, in vreme ce titlurile Hypo Real Estate au coborat cu 1,61%.

Indicele parizian CAC 40 a urcat 3,28%, in vreme ce indicele AEX al bursei de la Amsterdam a castigat 3,15%. La Paris, actiunile Arcelor Mittal au revenit in forta cu o apericere de 14,51%, in vreme ce titlurile Lafarge s-au apreciat cu 10,71%.

Indicele Swiss Market al bursei de la Zurich a urcat cu 3,09% din valoare, iar indicele bursei nordice, OMX Stockholm 30 Index, s-a apreciat cu 2,92%.

La bursa de la Viena, indicele ATX a urcat cu 0,60%, iar liderul cresterilor este combinatul siderurgic Voestalpine cu o crestere de 7,34%. In sectorul bancar, actiunile Raiffeisen International Bank s-au apreciat cu 2,28%, in vreme ce titlurile Erste Bank au crescut cu 0,25%. Actiunile OMV au

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 26 minute
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 54 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 2 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°