A fost o vreme cînd oamenii produceau şi consumau ce produceau, pînă cînd a apărut schimbul. Atunci au produs mai mult decît le trebuia, şi ce prisosea era schimbat pentru a-şi procura cele trebuincioase pe care acum le puteau consuma fără să mai fie nevoie să şi le producă. Odată cu schimbul, erau din ce în ce mai puţine produse şi în cantităţi tot mai mari şi, datorită monedei, oamenii le schimbau pe produse tot mai variate care le "trebuiau" pentru consum. Şi astfel consumul a căpătat o viaţă proprie nemaifiind condiţionat de producţie. Dezvoltarea comerţului a adus un nou aspect în discuţie: produci cît mai multe lucruri de care nu ai nevoie, totul e să găseşti pe cineva care are nevoie de acele lucruri. Ca să descoperi şi să întreţii aceste nevoi a început lupta pentru pieţe, fie descoperite geografic, fie protejate administrativ, dar mai ales anunţul că produci un bun care răspunde acestor nevoi.

Răspîndirea geografică s-a dovedit a fi limitată, iar produse dintr-o anumită zonă au ajuns să poată pătrunde în toate pieţele. De asemenea, privilegiile administrative au început să fie limitate, odată cu unificările politice. Acest fapt a determinat un consum relativ similar între pieţe şi mai ales o libertate de opţiune majoră în materie de consum. Practic, se poate consuma orice de oriunde, singura cerinţă fiind să-ţi poţi permite financiar.

În aceste condiţii, singurele resurse aparent nelimitate au rămas anunţarea existenţei produsului şi reamintirea nevoii care-l face util, dar anunţarea existenţei produsului a căpătat o dezvoltare exponenţială datorită dezvoltării tehnologice care permite comunicarea cu mase din ce în ce mai mari de oameni. Astfel, de la zgomotoasele promovări vocale sau vizuale din marile pieţe urbane care "atingeau" cel mult cîteva mii de persoane, prin intermediul presei, radioului, cinematografului, televiziunii şi mai rece