Abilitatea de reinventare este considerată o calitate esenţială pentru o carieră politică de succes.
Un politician din Statele Unite a dus însă acest precept la extrem, devenind primul primar travestit din America, în aceeaşi săptămână în care preşedinţia SUA a fost câştigată de o persoană de culoare, scrie presa de peste Ocean.
Cu o carieră de peste 20 de ani, Stu Rasmussen, în vârstă de 60 de ani, a fost ales în două rânduri primar al orăşelului Silverton, din statul american Oregon.
Adevărata performanţă a venit însă în momentul în care Rasmussen a reuşit să obţină un al treilea mandat de primar, după ce le-a arătat alegătorilor o nouă faţă a sa, optând pentru implanturi cu silicon, rochii şi pantofi cu toc.
El l-a detronat pe fostul primar, cu un scor de 1.988 de voturi la 1.512. Potrivit lui Rasmussen, decizia sa a făcut ca adevăratele subiecte de dezbatere să fie programele politice propuse de cei doi candidaţi. „M-am imunizat în faţa şantajelor“, şi-a explicat Rasmussen strategia care i-a adus victoria.
În ciuda sânilor şi a hainelor de femeie, Rasmussen nu este confuz în privinţa sexualităţii sale. „Sunt un bărbat heterosexual care arată ca o femeie“, se descrie acesta. Prietena sa, Victoria Sage, cu care Rasmussen are o relaţie de 35 de ani, este optimistă în privinţa viitorului.
„Silverton este locul unde menoniţii (membrii unei secte religioase fundamentaliste) şi travestiţii pot convieţui în pace“, le-a declarat ea jurnaliştilor de la ziarul local „The Oregonian“.