Rectorul afirmă că majorarea salariilor cu 50% va mări decalajele dintre cadrele didactice. În lipsa unei strategii de resurse umane în educaţie, majorarea aprobată de Parlament nu va duce la creşterea performanţei în învăţământ. Adevărul: Cum schimbă mărirea cu 50% a salariilor profesorilor situaţia din învăţământ?
Ioan Pânzaru: Eu cred că o schimbă într-o măsură destul de mare. Dar ar trebui să ne gândim la o strategie în domeniul educaţiei, să vedem ce se poate face cu o mărire de salarii.
Pe primul loc în această strategie ar trebui să fie resursele umane. Creşterile salariale ar trebui folosite ca un instrument pentru a obţine o diferenţiere între profesorii care îşi fac bine meseria şi dascălii care nu şi-o fac suficient de bine.
Ar trebui să fie şi un stimulent pentru ca până la urmă toţi să şi-o facă mai bine, chiar dacă la nivele diferite.
Salariile asistenţilor şi ale şefilor de lucrări sunt mult mai mici în comparaţie cu cele ale profesorilor universitari. Cum vor arăta salariile în cazul în care va avea loc majorarea ?
Noi facem analize privind salarizarea la fiecare trei ani, pentru fiecare facultate în parte, şi am observat că sunt nişte anomalii destul de grave.
În sensul că, în primul rând, profesorii au salarii mult mai mari în comparaţie cu celelalte cadre didactice, ale căror salarii sunt apropiate. Salariul unui asistent şi al unui profesor se află
într-un raport de 1:6. După noile măriri, raportul dintre salarii va creşte la 1:8. Adică cei bine plătiţi, în speţă profesorii universitari, vor câştiga şi mai bine, iar ceilalţi vor rămâne tot cu salarii modeste.
Cum credeţi că ar trebui plătiţi profesorii?
Dacă doresc ca un om să fie autonom, să gândească critic, să se informeze şi să stabilească relaţii in