"Papel" înseamnă în spaniolă şi "hîrtie", şi "rol". El papel de la fotografia se numeşte expoziţia de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, organizată de Institutul Cervantes din Bucureşti, pe care o puteţi vizita pînă pe 14 noiembrie. AFAL, Nueva Lente şi PhotoVision se numesc revistele în care au apărut - între 1950-1990 - fotografiile expuse la MNAC. Din caietul de prezentare aflăm că aceste trei publicaţii şi-au propus să se sincronizeze cu mişcările de avangardă din străinătate. La faţa locului realizăm că fiecare fotografie de aici spune poveşti. Privitorul este liber să construiască. Detaliile sînt foarte importante, iar centrul de greutate nu e întotdeauna în prim-plan, ci te pîndeşte dintr-o parte şi te atrage uneori ca un magnet.

De ce o imagine din cartierul chinezesc este ieşită din comun? Nu pentru că personajele din fotografie nu sînt cîtuşi de puţin chinezi, deşi în prima clipă ai fi tentat să spui că acesta-i motivul. Mai degrabă datorită felului în care te privesc, ca şi cum ceva s-a întîmplat sau urmează să se întîmple în secunda următoare. Acolo, la ei. Sau aici, la tine. Cine pe cine priveşte? Iar tu iei cu tine linia albă de pe pantoful cu toc al personajului din centru. La ce se gîndeşte fetiţa îmbrăcată în alb, purtată pe umeri de un bărbat tînăr? În spatele lor e mulţimea, iar fetiţa are privire de om mare. Care a trecut prin multe. Şi a înţeles cîte ceva. Dintr-o fotografie alăturată, te priveşte o altă fetiţă, o Lolită, tot în alb, cu o poşetă atîrnată pe mîna cu care se ţine de bara autobuzului. În spatele ei sînt patru bărbaţi. Fotografia se numeşte "Tată şi fiu". Este şi destul umor în această expoziţie. Un portret de grup cu spatele, în care s-a strecurat şi spatele unui cîine, un peşte-pipă, o umbrelă neagră agăţată pe o sfoară, la uscat, peste un cearşaf alb, sînt imagini care parcă îţi fac cu ochiul.

Zice Kierkegaa