Este o plantă originară din India, de unde a fost adusă în secolul al XV-lea. Creşte în floră spontană, iar în România, pe soluri umede în locuri însorite si nisipoase.

Schinelul are urmatoarele proprietăţi terapeutice: tonic în indigestii, boli hepatice şi lipsa poftei de mâncare. E un bun calmant în tulburări digestive, în dureri reumatismale, dar si un stimulent al secreţiilor gastrice, al sistemului nervos. Schinelul are efect antihemoragic, vermifug, depurativ, diuretic, febrifug, sudorific si antiseptic extern si cicatrizant.

Forme de utilizare a Schinelului

Pentru infuzie se iau o linguriţă de herbă uscată mărunţită si 250 ml de apă clocotită. Se lasă în vas acoperit timp de 10 minute, se strecoară, se îndulceşte cu zahăr sau miere şi se bea câte un sfert de ceaşcă, cu 30 de minute înainte de mesele principale.

Tinctura tonică se prepară din 20 g de plantă uscată şi umectată cu apă în 100 ml de alcool de 70 de grade. Se lasă la macerat sapte-opt zile şi se consumă câte 40-50 picături în puţină apă sau vin, cu 30 de minute înainte de mese. Decoctul din vin: 30-50 g de flori uscate se pun la macerat într-un litru de vin. Se fierbe 10 minute şi se beau doua-trei pahare de 100 ml pe zi.

Pentru uz extern se folosesc la cataplasme, spălături sau băi călduţe (timp de 15-20 de minute) cu infuzie în concentraţie dublă (trei linguriţe la 250 ml de apă) în caz de arsuri, degerături, tăieturi şi ulceraţii ale pielii. Alifia se face cu o parte pulbere de plantă şi două părţi vaselină, la care se adaugă lanolină pentru fisuri pe sâni, ulcere şi ulceraţii cutanate, cu efect antiseptic şi de cicatrizare. Pentru decoct concentrat se iau un pumn mare de frunze proaspete sau uscate la 1 litru de apă pentru băi de şezut de doua ori pe zi contra hemoroizilor. Decoctul din 100 g de herbă uscată la trei litri de apă rece, după macerare la rece timp d