Pe mine ma depaseste conceptul de "ceainarie". Eu imi inchipuiam ca trebuie sa fie un loc boem, unde se bea ceai in exces si nimic altceva, drept pentru care eu nu as fi cutezat sa intru intr-un asemenea bar, asta din cauza lipsei perspectivelor ipotetice pe care le ofera. Chiar daca n-as bea in viata mea Cola in oras, gandul ca as putea face asta pana la preinfarct imi ofera o oarecare siguranta emotionala. Dar mi-am luat inima in dinti, m-am consolat cu "de ce ti-e frica, nu scapi" si "omul cat traieste, invata" si-am zis sa incerc. Nu mi-a luat mai mult de doua minute sa ma linistesc, in primul rand pentru ca era underground, iar mie barurile care se afla la nivelul metroului imi inspira un confort psihic extraordinar, in ciuda aspectului de pivnita. Iar cand am aflat ca fac si cafea, m-am bucurat dublu.
Asta pana cand, inca reticenta in privinta ceaiului, i-am cerut o cafea ospatarului. Acesta semana izbitor de mult cu Lurch din The Adams Family, inalt si cu o expresie faciala incerta, genul de chelner care nu stii daca o sa-si manifeste in vreun fel iubirea in ce ai comandat tu si te sperie pentru ca stii ca esti neajutorat in fata firii lui imprevizibile. Lurch se intoarce rapid cu cafeaua si imi exprim politicos dorinta de a mai primi lapte, ceea ce nu se intampla prea curand, ba, mai grav, nu s-a mai intamplat deloc. Iar asta este un lucru trist si condamnabil.
Termin cafeaua mea cea amara si prea tare si incep a ma uita in meniul de ceaiuri. Toate contin in realitate altceva decat sugereaza titlul. Ceaiul se numeste Cherry&Banana, ingredientele sunt: banana, mar si macese. Insa cea mai impresionanta denumire de tchai este de departe "Amintiri din copilarie", care contine, ta-daaaaa: urzici, chimen si inca vreo doua buruieni. Gresit, acest sortiment ar trebui numit "Amintiri din copilarie cand ma inchidea mama in beci ca trageam cu prast
