Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un actor nemuritor

Publicat in Jurnalul, luni 10 noiembrie 2008 ·

De la 13 octombrie până la 22 octombrie, la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti a avut loc o expoziţie dedicată lui Ştefan Iordache.

Vizitatorii expoziţiei, admiratori, colegi, simpli iubitori ai artei teatrului şi filmului au putut vedea fotografii, afişe, ziare, cronici, veşminte purtate în spectacole, toate aparţinând marelui actor Ştefan Iordache.

POVEŞTI. Astfel a fost omagiat Omul şi Actorul Ştefan Iordache, iar în trecerea lor vizitatorii au notat în cartea de oaspeţi gânduri, impresii, clipe şi simple mulţumiri. CD-uri, DVD-uri cu filmele sale au fost şi ele puse la dispoziţia publicului de magazinul Muzica, partener al Bibliotecii Centrale Universitare pentru această expoziţie. Oamenilor le plăcea să fie în preajma lui, iar sentimentul era acelaşi pentru cei din breaslă, dar şi pentru toţi ceilalţi. Ştefan Iordache ştia să povestească, să cânte, să te încânte, vorbea despre trecut ca şi cum acesta ar fi fost viu, în faţa ochilor lui, iar oamenii pe care îi pomenea prindeau viaţă prin el, ca şi cum le-ar fi dat din viaţa lui.

PREŢUIT. Iată ce au scris cei care l-au iubit pe Ştefan Iordache în cartea de oaspeţi: "Cuvintele sunt prea sărace ca să mai adaug ceva. Ai rămas unic în teatrul românesc şi în cultura românească. Păcat că te-ai dus aşa devreme, dar probabil Dumnezeu are nevoie de tine şi nu a mai avut răbdare până la capăt! Vei fi un nemuritor"... – Zigaru Valentin. "A trăit frumos, a iubit frumos, a apreciat vinul, a petrecut cu cei de-o seamă, cât şi cu cei care nu-i erau egali, simplu şi înţelept. Un actor care s-a dăruit publicului. Nu merita. Orice mare actor este un iubitor de oameni, iar el a fost... Dormi în pace, Domnul meu!" – Carmen R. "Domnule Ştefan Iordache, Maestre, să odihniţi în pace şi lumină, în lumina care vă aureola când v-am zărit prima dată în uşa Teatrului Nottara, de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum o ora
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 46 minute
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum o ora
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Un nou coronavirus, descoperit la lilieci. Este primul coronavirus similar cu MERS, care circulă în Brazilia

News.ro acum o ora
Oamenii de ştiinţă au descoperit primul coronavirus similar cu MERS la liliecii din America de Sud. Detectat în statul Ceará, Brazilia, noul coronavirus prezintă similitudini cu coronavirusul care provoacă sindromul respirator din Orientul Mijlociu

Rusia şi Ucraina lansează atacuri aeriene în timpul negocierilor pentru un armistiţiu

Ziarul Financiar acum 59 minute
Rusia şi Ucraina au schimbat atacuri aeriene intense în noaptea de vineri spre sâmbătă, ambele părţi raportând peste 100 de drone inamice deasupra teritoriilor lor, transmite The Associated Press (AP) Atacul a avut loc la mai puţin de 24 de ore după

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

Crin Antonescu: Educaţia va fi o prioritate pentru mine. Ştiu, şi alţii au promis că vor face din educaţie un domeniu performant şi n-au reuşit

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţaile, Crin Antonescu, afirmă, sâmbătă, că educaţia va fi o prioritate pentru el şi, deşi nu garantează că va reuşi în totalitate, va face tot posibilul. ”Ştiu, şi alţii au promis că vor face di

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 3 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 8 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/18°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°