Domnule Mircea Daneliuc,

Am aflat cu tristeţe că nu v-aţi dat acordul să fie proiectate filmele dvs. Probă de microfon şi Croaziera în cadrul "Celor mai bune filme româneşti"... N-aş putea spune că mă surprinde decizia dvs.: nu cred să existe film de-al dvs., făcut înainte de ’89, pe care să fi vrut a-l arăta în ultimii zece ani, cinefililor - de la noi şi de pretutindeni. Nici la TIFF, nici la New York; niciunde...

Titlurile respective fuseseră, totuşi, votate de 40 (patruzeci) de critici români, de vîrste şi temperamente diferite; mai mult: sînteţi singurul cineast român care are 2 (două) filme în Top! Aţi declarat că este o listă făcută de "nişte nepricepuţi" şi că aceştia "nu au dreptul să vă judece opera fără acordul dvs.". Presupunînd că toţi criticii români sînt "nişte nepricepuţi", mă-ntreb ce părere aveţi despre publicul românesc: şi el, tot "nepriceput"? Toţi, la grămadă, "nişte nepricepuţi"? Şi, dacă nişte critici nu au dreptul să vă judece opera fără acordul dvs., cum faceţi cu publicul: lui, în speţă, îi cereţi totuşi "acordul"? Cum?

Nu ştiu dacă vă daţi seama, domnule Daneliuc, cît de mult rău vă faceţi. (Vi-l faceţi singur.) Există o întreagă generaţie de tineri, foarte tineri cinefili, care nu vă cunoaşte opera de dinainte de ’89. Pentru aceştia, contactul cu filme precum Probă de microfon sau Croaziera (eu aş fi pus şi Iacob între acestea...) ar fi putut însemna descoperirea unuia dintre marii regizori pe care i-a dat cinematograful de la noi. Ar fi înţeles, poate, că un Cristi Puiu nu vine numai din Elveţia. Că un Cristian Mungiu nu a luat Palme d’Or-ul pentru că sîntem o cinematografie care nu l-a mai luat, poate că-l meritau şi alţii. Sau că Radu Muntean, în Boogie, nu are cele mai fireşti dialoguri din filmul românesc, le găsim şi în Probă de microfon... Aţi ratat, domnule Daneliuc, întîlnirea cu nişte iubitori de fil