Anul viitor am putea avea o scădere economică sau o creştere de numai 1-2%. Când dezbaterile electorale au drept cap de afiş cafteala dintre lipitorii de afişe penelişti şi cei ai lui Gigi Becali sau ciocnirea ideologică dintre Elena Udrea şi Luminiţa Anghel, atunci chiar că sunt semne rele la orizont.  Se pregătesc să ne ceară votul şi să guverneze, dar nu le pasă de adevărata problemă: răspunsul viguros la criza financiară.  Nu-i de glumit: temperarea creşterii economice - 4-5 % în 2009 faţă de 8-9% în 2008 - reprezintă doar scenariul pozitiv, un fel de “somn uşor” susurat în urechile politicienilor plecaţi să cucerească ţara cu mici şi tulburel. Există însă analize potrivit cărora în România se vor pierde sute de mii de locuri de muncă, iar în anul viitor am putea asista fie la o scădere economică, fie la o creştere de numai 1-2 procente – ceea ce, în comparaţie cu exuberanţa anilor 2007 şi 2008, tot ca o prăbuşire ar arăta.

Există, desigur, variante de răspuns. Cum ar fi accelerarea marilor lucrări de infrastructură. Sau sprijinirea micilor producători agricoli, concomitent cu reorientarea cumpărătorilor dinspre hypermarketul cu produse din import spre mai sănătoasa piaţă ţărănească. Dar măsurile anticriză, oricare ar fi, au nevoie de lideri credibili, pe care populaţia să-i urmeze în momente grele, şi de oameni de stat capabili să scuture sistemul de birocraţie şi corupţie. Aceştia sunt liderii pe care şi mediul sănătos de afaceri îi aşteaptă pentru a-şi recăpăta încrederea de a investi.

România arată însă ca o ţară imprevizibilă, pe care numai un nebun ar putea să mizeze. Degeaba s-a supărat preşedintele Băsescu: reducerea ratingurilor reprezintă expresia acestei incertitudini, nu jocul pervers al “agenturilor”. Mişcările sindicale dau impresia de ţară neguvernabilă. Disensiunile politice şi lipsa de proiect oferă puţine şanse pentru