La oraş nu mai ai unde să te ascunzi de ele. Cum ieşi din bloc, dintr-o parte, de la un geam, îţi rînjeşte o omega ceramidă. De pe un panou enorm îţi face cu ochiul un acid hialoronic. Laşi privirea în jos, încercînd să eviţi contactul vizual, dar şi aşa, în privirea periferică se va contura un xylitol, pornit pe urmele tale alături de un bifidus esensis şi de particulele inteligente din detergenţi. Grăbeşti pasul, însă în peisajul citadin ele se mişcă mult mai rapid ca tine, ajung să te împresoare, să te sufoce. Sucuri, enzime, L-Carnitine, mîncare de cîini, mîncare de oameni, brînzeturi, mezeluri, supe deshidratate - ca la mama acasă -, creme de faţă care întineresc, creme de dinţi care albesc, creme de ghete care înnegresc, SPF-8, acid folic...

La sat însă e încă linişte, reclama n-a pătruns deocamdată atît de agresiv. Oamenii nu sînt aici atît de vînaţi de vînzătorii de iluzii, nu sînt atît de dornici să creadă fără să atingă. În primul rînd pentru că la sat nu există bani de aruncat pe promisiuni, iar traiul de dintotdeauna, obiceiurile şi mentalitatea nu se schimbă cu una cu două, şi în nici un caz doar pentru că spun unii (sau unele) la TV că le va fi mai bine dacă şi-ar uşura buzunarul. Peisajul comercial rural începe aşadar cu cîteva magazine mixte, dughene deschise de obicei de săteanul bogat şi cu iniţiativă, în care se găsesc ceva haine, pufuleţi, ciocolată (din cea mai ieftină), detergent de rufe, ţigări şi băuturi "cu bule". Din cînd în cînd, pe rafturi mai există şi cîte o şampanie prăfuită.

Cele cîteva afişe publiciare sînt vechi şi decolorate, lipite mai degrabă pe post de decoraţiuni interioare. Se face reclamă mai mult la bere sau băuturi carbo-gazoase, nicidecum la fandoseli urbane ca absorbante, demachiante, creme de întinerit faţa etc.

Cosmeticele au rămas cele naturale - laptele, mierea, plantele medicinale fiind încă fol