Uniunea Europeană ia în discuţie o reluare a negocierilor cu Moscova pentru semnarea unui parteneriat strategic de proporţii, anunţă AP.
Subiectul unei colaborări mai strânse între UE şi Rusia fusese îngheţat în septembrie, ca semn de protest la adresa invaziei ruseşti din Georgia. Rănile par să se fi vindecat între timp, din moment ce majoritatea statelor comunitare susţin reluarea negocierilor cu Federaţia Rusă.
"E necesar să lucrăm cu Rusia şi vrem să facem asta. Negocierile asupra unui eventual parteneriat sunt o modalitate pragmatică de a ne urmări interesele de stat în domenii diverse precum energia, schimbările climatice şi comerţul", au susţinut responsabili britanici şi suedezi într-o declaraţie comună citată de International Herald Tribune.
Majoritatea ţărilor europene văd reluarea discuţiilor cu Rusia ca pe o modalitate de a stinge tensiunile provocate de conflictul din Georgia. Nu mai departe de săptămâna trecută, preşedintele rus Dmitri Medvedev ameninţa cu plasarea unor rachete cu rază scurtă de acţiune lângă graniţa poloneză, ca răspuns la planurile americane de a construi un scut anti-rachetă în estul european.
Franţa, ţara care deţine presedinţia Uniunii Europene, are în vizor reluarea negocierilor in cadrul unui summit ce va avea loc vineri, pe Riviera Franceză. Singurii oponenţi ai planului par a fi ţările fostului bloc sovietic, Polonia luând deja o poziţie în acest sens, acuzând Rusia că nu a respectat acordul de încetare a focului în Georgia.
Parteneriatul dintre Uniune şi Federaţia Rusă vizează domenii precum combaterea crimei organizate, imigraţia sau siguranţa alimentelor. Se vorbeşte în subsidiar chiar de capitole precum drepturile omului şi reformele democratice. Eventualul parteneriat ar înlocui un tratat de cooperare vechi de 14 ani a cărui relevanţă este discutabilă în con