Grupul suedez Koop va concerta luna aceasta, pe 23 noiembrie, la Sala Palatului din Bucuresti, in cadrul “Fusion Studio Weekend”, eveniment oferit de Romtelecom Clicknet. Oscar si Magnus, alaturi de inca patru muzicieni, promit publicului roman o experienta unica, o intoarcere in timp pe ritmuri de swing si jazz, intr-o prezentare cel putin originala.
Aflati intr-o permanenta lupta cu timpul, Oscar si Magnus aduc pe scena sonoritati cu puternice accente vintage, ce amintesc de ritmurile anilor ’30, lasand impresia unei veritabile orchestre. “Gasim inspiratie in fragmente muzicale de pe vinyl-uri ciudate si prafuite, descoperite in anticariate ieftine... A lua ceva vechi, din trecut, si a-l reface in stilul propriu este unul dintre principiile ce sta la baza creatiilor artistice: inceputul unei noi melodii poate fi orice - o toba, o armonie, un vers”, sustin cei doi membri Koop, recunoscuti si pentru aparitiile lor excentrice, in rochii retro si cu machiaj elaborat.
“Muzica noastra este feminina, asa ca modul in care ne imbracam a venit de la sine... Primele fotografii in rochii le-am facut in 1999, iar de atunci le imbracam asa de fiecare data cand urcam pe scena, cand suntem Koop. Tinutele sunt la fel de importante ca si muzica, mai mult decat atat se completeaza. Acum, in perioada Koop Islands, mergem pe creatii ce aduc aminte de perioada interbelica, iar in concertele de dupa Waltz For Koop purtam rochii din anii '60. Dupa concertul de la Bucuresti vom intra in studio pentru un nou album, iar apoi probabil ca ne vom schimba si vestimentatia”, au declarat recent cei doi suedezi.
In show-urile live, Koop se prezinta intr-o varianta extinsa, alaturi de alti muzicieni si instrumentisti desavarsiti, formula valabila si pentru concertul de la Bucuresti unde Oscar si Magnus vor fi insotiti de “Marilyn Monroe a Norvegiei”, respectiv Hilde