● Filip Florian, Zilele regelui, Editura Polirom, 2008.
Scriam aici, prin vară, că e timpul ca miza romanelor noilor prozatori să crească. Nu altceva concluziona recent şi Paul Cernat, în jurul căruia s-a iscat o curioasă desolidarizare critică, ca şi cum un critic literar nu ar avea dreptul să se revizuiască, să-şi crească exigenţele, să-şi exprime anumite insatisfacţii faţă de literatura pe care o comentează. O literatură plină de romane modeste nu înseamnă nimic, geme blogosfera de mediocrităţi cu valenţe literare - "everything is average nowadays", cum sună un refren britanic -, de ce n-am cere mai mult, cu toţii, de la literatura pe care o scriem / citim / comentăm!? Cu ce-am greşi, ce-ar fi de pierdut!? Spun toate astea pentru că noul roman al lui Filip Florian trădează, dincolo de talentul bine ştiut, o mare ambiţie. Filip Florian a avut parte de o critică de întîmpinare entuziastă la unison, devenind, practic, peste noapte starul noii literaturi, iar romanul său de debut, Degete mici, reuşind în doar trei ani să fie vîndut pentru traduceri în nu mai puţin de şase limbi. Trebuie că autorul a resimţit presiune în timpul scrierii acestui al doilea roman, care urma să-i confirme sau nu statutul de cel mai aclamat prozator al noului val, cu atît mai mult cu cît a schimbat registrul în care debutase. Motivat sau timorat de succesul debutului, Filip Florian a riscat şi a ridicat miza, iar Zilele regelui este pe cale de a deveni un roman de referinţă.
În primăvara lui 1866, locotenentul de 27 de ani Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig de Hohenzollern-Sigmaringen este invitat să-şi depună candidatura la tronul României şi să devină, astfel, regele Carol I. Tînărul ofiţer îi cere dentistului Joseph Strauss să-l însoţească în secret la "Bukarest" - aşa începe aventura românească de sfîrşit de secol XIX a celor doi - prinţ şi dentist. Călătoria, sub n
