La vremuri de alegeri, părerea că electoratul e prost, lipsit de educaţie civică elementară şi fericit-neinformat nu se mai aude, însă candidaţii par să ţină seama de ea mai mult decît oricînd. Cum vremea alegerilor a venit şi la noi, şi în America, în acelaşi timp, reflecţia despre electorat sau, mai exact, despre noi înşine în ipostază de alegători devine o urgenţă tot mai legitimă. Printre multele diferenţe dintre România şi America, o subliniez acum pe cea cu relevanţă în context: calendarul de apariţii al editurilor americane este extrem de sensibil la evenimentele din cetate. La noi, cărţile apar fără nici o legătură cu ceea ce se petrece în România, după un calendar autist, care ţine cont numai de ciclicitatea tîrgurilor de carte. În America hiperpolitică a anului 2008, a apărut o carte (Rick Shenkman, Just How Stupid Are We? Facing the Truth About the American Voter, Basic Books, 2008) despre electorat - precizez, această carte nu este o premieră, asemenea cărţi apar cu regularitate în preajma consultărilor electorale -, din care aflu cîteva lucruri interesante.

Concluzia cărţii nu mă surprinde: electoratul, privit ca o entitate, nu este deloc prost, ci este pur şi simplu uman. Evident, ipoteza pe care se bazează ştiinţele politice livrate rudimentar, ca un fel de astrologie pentru coafeze, anume aceea că omul reacţionează raţional la provocările cetăţii, nu are aproape nici un argument. Omul este, după o expresie dragă psihologilor timpului nostru, "predictibil iraţional", ceea ce nu mai miră pe nimeni. Rezultatul alegerilor, adică opţiunea electoratului, este, ca şi opţiunea individului, un amestec alchimic de raţiune şi afect, de conjunctură şi lungă perspectivă, de speranţă şi pedeapsă. Dar nu concluzia finală a cărţii vreau să o discut aici, ci două dintre concluziile de parcurs, care mi se par extrem de interesante. Prima este aceea că oameni