Înşirate în stradă, ocupând locurile de parcare ale locatarilor, remorcile şi portbagajele maşinilor stau căscate, pline cu varză, aşteptând clienţii. Preţul a ajuns până la 0,3 lei pe kilogram şi oamenii veniţi din judeţ speră să vândă mai repede tonele pe care le-au făcut anul acesta. Nu-i dor lipsa toaletelor, absenţa coşurilor de gunoi sau frigul şi taxele, cât faptul că le e luată în răspăr munca. 0,6 lei, 0,5 lei. Ba chiar, din vârful unor grămezi, răsar cartoane cu 0,4 sau 0,3 lei. Atât e preţul la kilogramul de varză. „La cinci mii kilu’ nici nu se merită să mai punem. Şi la banii pe care i-am dat pe curent!“, spune o femeie care stă lângă un ţarc plin cu varză. Cu frigul intrat în oase, îşi mută de pe un picior pe altul greutatea corpului. Angela a venit în oraş de zece zile. Şi-a plătit taxa la primărie şi s-a instalat cuminte pe o străduţă din spatele Pieţei Gării, la câţiva metri de intersecţie. Acasă, la Mârşani, are 30 de ari puşi cu varză. „Sunt şi zile mai bune, şi mai rele. Că omu’ vine o dată, nu ia în fiecare zi“, spune ea.

Marfă tare, şi mai mică, şi mai mare Lângă ea, aşezată lângă verzele îngrămădite într-o dubiţă, Maria Neamţu, tot din Mârşani, e mai directă: „Cumpărători sunt puţini, preţurile sunt mici faţă de cheltuieli: dai bani pe apă, că o scoţi cu pompa de curent din fântână, pe tratament, pe azot. S-a scumpit şi ăsta, s-a făcut şapte, opt sute de mii sacul. Plus prăşitul şi munca noastră. Anul trecut ne convenea, da’ acum nu merge“, spune femeia. Când se lasă întunericul, vine băiatul şi o ia: „Mă duc şi dorm la el, ca să nu mai ard motorina degeaba până acasă“. Nici în piaţă nu e un preţ mai bun. „Dar e mai bine aici, că ia lumea pentru bidoane, dincolo cumpără pentru bucătărie, la gătit“, adaugă. De partea cealaltă a străzii, preţurile atârnă şi mai puţin în balanţa muncă-profit. Pe un carton îndrăzneţ, deasupra unei verze