La această concluzie au ajuns experţii de la agenţia de evaluare financiară Fitch, care au redus ratingul ţării noastre cu două trepte, potrivit unui comunicat al instituţiei. Agenţia a coborât ratingurile României pentru credite pe termen lung în valută, de la "BBB" la "BB+", şi pentru credite pe termen lung în lei, de la "BBB+" la "BBB-". Astfel, potrivit evaluării, ţara noastră coboară spre finalul listei pe care figurează statele atractive din punct de vedere economic.
"Cu un deficit de cont curent care se accentuează – estimat să depăşească 14% din produsul intern brut (PIB) în 2008 -, alimentat de creşterea excesivă a creditării, Fitch consideră că este nevoie de o ajustare mult mai solidă a politicii, mai ales a celei fiscale, pentru evitarea unei crize valutare", se precizează în comunicatul Fitch, preluat de RTV.
Motivele sunt: creşterea riscului pentru Europa de Est, mai putine investiţii străine şi mai puţini bani trimişi de românii care lucrează în străinătate.
Decizia Fitch survine după ce la sfârşitul lui octombrie Standard & Poor's a coborât, de asemenea, ratingurile României.