Toată viaţa s-a luptat cu rolurile cele mai puternice şi a ieşit mereu învingător. Presa a consemnat succesele.
"Maestrul şi Margareta", dramatizare după Mihail Bulgakov, realizată de Michaela Tonitza Iordache şi Cătălina Buzoianu
Se poate spune că mai toată viaţa şi-a trăit-o pe scenă. Când nu era în faţa publicului, cu siguranţă se pregătea pentru vreun rol. A dat strălucire unor genuri ca: musical, teatru-dans, one-man-show. El a creat un cu totul alt Richard III, alt Hamlet, alt Petru Rareş, alt Rică Venturiano, alt Caţavencu. A impus exigenţe şi mai mari unor roluri din marea dramaturgie: Shakespeare, Brecht, Ghelderode, Pirandello sau Caragiale.
Hamlet. Faptul că în 1975 l-a jucat pe Hamlet a fost un privilegiu, dar şi o piatră de moară, care a necesitat ani întregi de pregătire, cum singur recunoştea mai târziu. Rolul din piesa lui Shakespeare mai fusese atribuit înainte doar "greilor" scenei româneşti, precum: Grigore Manolescu, Constantin Nottara, Aristide Demetriade, Tony Bulandra şi George Vraca. "Hamletul meu e doar un om", spunea Ştefan Iordache într-un ziar din 1974, însă "omul-Hamlet" şi spectacolul în ansamblu au fost lăudate în presa vremii, inclusiv în câteva reviste din Occident. "Niciodată nu a fost o capodoperă a lui Shakespeare interpretată atât de flexibil", spunea Thomas Quinn Curtiss într-o revistă anglo-saxonă.
Laude după laude. Un an mai târziu, Ştefan Iordache "a arătat o nouă faţă a talentului său" (Săptămâna, noiembrie 1975), în spectacolul "Ultima oră", a lui Mihail Sebastian, tot la Teatrul Nottara. Cu fiecare cronică de teatru, o dată cu fiecare spectacol nou, Ştefan Iordache a fost "taxat" în diverse feluri: "o categorică vedetă" (Săptămâna, iunie 1979, despre piesa "Nu sunt Turnul Eiffel"); "indescriptibilul său joc... urcând treptat din adâncuri" (Contemporanul, d
