Aparitia noului presedinte al Statelor Unite marcheaza inchiderea unui ciclu istoric care debuteaza cu Proclamatia de emancipare a lui Abraham Lincoln. In acest mod, pe calea unui vot lipsit de ambiguitate, republica americana a indicat ca fiind irelevanta bariera rasiala in vederea obtinerii celui mai inalt oficiu in stat.
Extraordinara, victoria lui Barack Obama nu este un fenomen izolat, fiind mai degraba incununarea unui proces ce implica constituirea unei elite politice integrate rasial. De la Clarence Thomas si Colin Powell pana la Condoleezza Rice, un numar de personalitati au sfidat granita culorii, probandu-si excelenta individuala. In acest moment, egalitatea in fata legii devine o realitate pe care nici cei mai acerbi critici ai Statelor Unite nu o pot contesta. Accesul la presedintie nu mai este limitat si limitabil in niciun fel.
In aceeasi masura, dimensiunea istorica evocata nu poate impinge in plan secund utilitatea unei abordari critice: mai mult decat oricand, in circumstantele in care natiunile par sa incredinteze soarta lor unor lideri cu vocatie providentiala, luciditatea este acel antidot pe care se poate miza in confruntarea cu efectul contagios al mesianismului. Politica unei natiuni nu poate fi conceputa in termenii unui atasament cvasireligios. Mantuirea nu este atributul unui personaj mundan, ci parte a unei escatologii religioase.
Dupa victoria prezidentiala democrata, perspectiva liberal-conservatoare, in acceptiunea ei americana, pare sa se afle intr-o pozitie de dubla marginalitate, intelectuala si electorala. O lectura, fie si superficiala, a presei internationale releva magnetismul unui mit pe cale de a se constitui. Referintele, implicite sau explicite, la J.F.K. nu sunt un accident, ci denota existenta unui nivel de asteptare pe care se inscrie acest succes prezidential. Un succes al carui efect pare sa fie inval
