Ce plictiseala, frate! Zici ca nici nu a inceput campania electorala. Candidatii, fie cu sau fara sanse reale de a cistiga un loc de nemunca in Parlament, parca abia asteapta sa vina ziua de 30 noiembrie, sa se termine naibii tot acest circ, sa scape de corvoada.
Poate parea o prostie, dar am motive sa cred ca unii candidati au ajuns in cursa electorala, impotriva vointei lor. Par atit de sictiriti si de blazati, incit iti vine sa crezi ca au fost condamnati de instanta sa candideze.
Nici unul dintre candidati nu are un program electoral coerent, in care sa spuna ce anume isi propune el sa faca daca va ajunge deputat sau, dupa caz, senator. Nici unul nu este in stare sa prezinte macar un argument, pentru care ar merita sa fie votat. Am citit ieri declaratiile lui Doru Damian, care incerca sa explice ce anume il recomanda pe el sa fie viitor parlamentar. Si spunea Damian ca realizarea cea mai mare din viata lui o reprezinta familia. Asa o fi, nu zic nu, dar ce legatura are treaba asta cu candidatura? Este de apreciat faptul ca tine aproape de familie, dar asta nu reprezinta o conditie necesara si suficienta pentru a ajunge deputat.
Asadar, candidatii ne vorbesc despre ei, nu despre proiecte, programe, viziuni. Poftim, d-na Daniela Bartos povesteste in Obiectivul de azi care-i treaba cu bunicii ei. Miine, o sa-l auzim pe Constantin Cibu spunindu-ne povesti de la pescuit, din care sa reiasa ce suflet mare are fostul primar si cit de potrivit ar fi el in Parlamentul Romaniei.
Toata aceasta lipsa de consistenta in discursurile si prezentele publice ale candidatilor poate fi pusa pe seama faptului ca aproape nici unul dintre ei nu stie ce anume sa promita ca va face daca va ajunge parlamentar. La alegerile locale e simplu. Spui ca o sa te ocupi de curatenie, de siguranta pe strazi, de iluminatul public, de asfaltari etc. Dar ca d
