Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bunicii manelelor la „Happy Hour“

Publicat in Adevarul, marți 11 noiembrie 2008 ·

Formaţiile “Albatros” şi “Azur” vin săptămâna aceasta la Cătălin Măruţă în emisiune. Piesele dedicate dozatorului, armatei sau Monei, cea care se mărită, sunt readuse în atenţia publică de ProTV, în timp ce formaţii valoroase din pop-rock sau folk sunt uitate. La ”Happy Hour”, în săptămâna 10-14 noiembrie, Cătălin Măruţă reînvie muzica anilor ’90 din discotecile săteşti şi de la periferia marilor oraşe.

Timp de cinci ediţii, prezentatorul de la ProTV le propune telespectatorilor o călătorie muzicală în timp, până în anii ’90, şi întâlniri cu invitaţi care vor reînvia spiritul acelor ani.

Cei are au prins vremurile în care ieşitul la un pahar de suc de la dozator era un răsfăţ, sigur îşi mai amintesc şi imnul închinat maşinăriei miraculoase, “Lumea dozatorului”, a lui DJ Boroş, cu versurile: “Hei, hei, nu uita / Asta este ţara ta / Ţară plină de comori şi cu mii de dozatori / Unde noi avem o lege / Dozatorul este rege!”.

Alături de DJ Boroş, cei care au gustat acest gen muzical se vor putea întâlni, pe parcursul întregii săptămâni, şi cu alte hituri ale decadei, cum ar fi “Se mărită Mona”, interpretată de formaţia “Azur”, sau melodiile trupei „Albatros”.

Succese mari în zonele suburbane

Discotecile rurale răsunau de versuri precum: “Nu există-n lumea asta, frate ca al meu / Şi la bine şi la rău, e fratele meu” sau “Şapte lanţuri ş-o cătuşă / Mă ţineau legat de uşă”. Cei care urmau să satis­facă stagiul militar cântau din răsputeri: “De vrei mamă să mă vezi, hai la unitate / Îmbrăcat în haine verzi, cum le fac pe toate”. Muzicologul şi criticul muzical Daniela Caraman-Fotea spune că astfel de versuri nu puteau circula “la vedere”.

“Formaţiile numite au activat în underground. Nu au ieşit pe... Calea Victoriei asemeni manelelor, astăzi. Ideea lui Măruţă nu mi se pare fericită”, a decla

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Fostul preşedinte nigerian Muhammadu Buhari a murit la Londra

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte al Nigeriei, Muhammadu Buhari, care a condus cea mai populată ţară din Africa între 2015 şi 2023 şi a fost primul preşedinte nigerian care a înlăturat un preşedinte în funcţie prin

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 6 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°