Fondul de investitii RC2, administrat de compania britanica New Europe Capital, intentioneaza reorganizarea operatiunilor producatorului de vopsele Policolor Bucuresti (PCL) in vederea exitului, primul pas fiind delistarea companiei, care ar putea fi finalizata in primul trimestru din 2009, potrivit raportului trimestrial al fondului.
Fondul mai are in vedere si pregatirea unui exit de la producatorul de lactate Albalact Alba Iulia (ALBZ), in termen de 1-2 ani, proiect in care va colabora cu familia Ciurtin, care detine pachetul de control.
RC2 si Romanian Investment Fund (RIF), un alt fond administrat de New Europe Capital, au inceput procesul de retragere a actionarilor minoritari (squeeze-out) de la Policolor, dupa ce participatia celor doua fonduri in cadrul companiei a ajuns la 95,5%. RC2 si RIF au cumparat in luna iulie un pachet de 33% din actiunile Policolor de la fondul de investitii RAEF pentru circa 27 mil. euro, iar ulterior au continuat sa cumpere actiuni din piata si au derulat o oferta publica de preluare obligatorie.
Strategia celor doua fonduri prevede, pe langa delistarea Policolor de pe Bursa de la Bucuresti, si o reorganizare a grupului, care mai cuprinde producatorul bulgar de vopsele Orgachim, in care Policolor detine circa 64% din actiuni.
"O divizare a operatiunilor chimice ale Orgachim si vanzarea activelor imobiliare in exces sunt planificate, acestea urmand sa permita grupului sa se focuseze in mod exclusiv asupra afacerii de baza cu vopsele", se arata in raportul RC2.
Restructurarea Policolor va fi condusa de Achille Bardelli, care a fost numit CEO al grupului pe data de 15 octombrie.
Policolor a obtinut in primul semestru un profit de 2,04 mil. lei (0,55 mil. euro), cu 64% mai mic decat in perioada similara a anului trecut, la o cifra de afaceri de 99,18 mil. lei (27 mil. euro), in crestere cu 24,5%. Com