Aloe vera este utilizată de mii de ani pentru stimularea digestiei şi eliminarea toxinelor. În compoziţia acestei plante se găsesc peste 20 de minerale şi 20 de aminoacizi. Aloe vera este una dintre puţinele plante care conţin vitamina B12. Planta mai conţine acid caprilic natural, o substanţă care distruge bacteriile şi ciupercile aflate în tractul digestiv.
Credit: HEPTA"
Sucul de aloe vera stimulează mişcările intestinale şi accelerează procesul de digestie, prevenind constipaţia sau balonările. În compoziţia plantei se mai găseşte acid salicilic, care are efect antiinflamator şi analgezic. De aceea, sucul de aloe vera contribuie la tratarea unor afecţiuni precum colita, diverticulita sau sindromul colonului iritabil. Gelul de aloe vera s-a dovedit eficient şi ca adjuvant în tratamentul ulcerului gastric. Acest gel formează un strat protector pe mucoasa intestinală, care s-a demonstrat că rezistă până la 48 de ore. Tot din acest motiv, produsul este recomandat şi persoanelor cu hiperaciditate gastrică.
Gel, macerat, tablete Pentru uz intern nu se recomandă consumul sucului de aloe vera în stare naturală, ci numai sub formă de preparate farmaceutice: gel, capsule, macerat, tablete. Dintre toate acestea, cel mai utilizat este gelul pe bază de aloe, care se obţine prin diferite metode de extracţie şi în diferite concentraţii. În cazul afecţiunilor digestive, medicii recomandă doze mici de gel (10-20 ml pe zi), în cure de 10 zile, maximum două săptămâni. "Ca laxativ în cazul constipaţiilor este indicată o singură doză de 100 ml de gel", precizează dr Larisa Ionescu-Călineşti, medic specialist medicină internă, cu specializare în api-fitoterapie, de la Centrul Naţional de Acupunctură şi Homeopatie. Atenţie! Administrarea unor doze zilnice mai mari de 200 ml are efect purgativ drastic. "Supradozajul determină diaree, irita