Alegerile parlamentare din 2008 marcheaza sfarsitul tranzitiei politice in Romania. De vreme ce este membra a NATO si a UE, adica a Occidentului institutionalizat, Romania nu mai poate evolua decat in cadrele acestuia. La Bucuresti nu sunt create conditii si nu exista nici oamenii politici capabili sa dizloce tara de pe drumul pe care a apucat-o. Nici macar Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD, nu se mai gandeste serios la forme de democratie originala, iar discursurile anticapitaliste ale lui Mircea Geoana nu probeaza nostalgia dupa trecutul comunist, ci lipsa de discernamant a unui politician care suprapune superficial temele fluturate de presa de stanga de peste Ocean peste realitatile din Romania.
Miza alegerilor este de acum alta. Electoratul Romaniei are de ales in aceasta toamna ritmul si prioritatile agendei de modernizare a tarii, proiectate de fiecare partid in parte. Nu intamplator ofertele electorale ale partidelor contin multe cifre: de kilometri de autostrada, de kilometri de linie ferata modernizata, de procente de mariri ale salariilor si pensiilor, de procente din buget alocate educatiei si sanatatii. Este o miza mare, dar nu fundamentala. Cativa kilometri de autostrada in plus sau in minus nu vor schimba perceptia noastra, ca cetateni, si a strainilor asupra Romaniei.
Ca sa aiba cu adevarat miza, ar fi trebuit ca macar unul dintre competitori sa viseze. Da, sa viseze, mai exact, sa proiecteze o Romanie altfel decat este acum, cu o alta clasa politica decat cea rezultata din simbioza Securitatii, nomenclaturii comuniste, actualelor servicii secrete si lumii interlope. Sa proiecteze o Romanie in care toti cetatenii sunt egali in fata legii si in care cel care devalizeaza o banca nu se plimba liber prin lume, iar cel care fura o gaina sta 3 ani in inchisoare. Sa proiecteze ca alesii ocupa fotolii nu pentru a imparti beneficii clientele
