Jurnal de România
La Paşa George Copos n-a venit un arab, ci un ţepar a cărui singură religie e banul, banul altuia, care prin orice mijloace şi căi trebuie să devină al lui, aşadar, iată cum singurul investitor strategic din lume care n-a investit în viaţa lui nici un leu, pe numele lui de scenă şi de joc Fathi Taher, a urmat pas cu pas scenariul descris de mine într-un articol "Doi arici", care la vremea respectivă a făcut carieră, era la 12 martie 2008, şi l-a umplut pe George Copos de respect, dar mai ales de datorii, falimentînd practic un club cu o tradiţie incredibilă în România doar în cîteva luni, o jumătate de an mai exact spus, "industriaşul" cum era prezentat pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale, "ariciul" numărul unu al fotbalului românesc transformîndu-se în fiul risipitor, datoriile clubului Rapid administrat de Taher şi oamenii lui ridicîndu-se la 10 (zece) milioane de euroi după o estimare aproximativă, deci "industriaşul" – "industria ţepelor, ţepuşilor şi interpuşilor", "investitorul strategic" – "investitor cu banii altuia, altora" n-a investit niciodată din banii lui, "omul de afaceri" – "afaceri cu statul, cu luatul şi nu cu datul", sus-numitul Fathi Taher a falimentat Rapidul, oligarhul s-a dovedit a fi rupt în cur, aşadar oligarhul rupt în cur a îngropat unul dintre cele mai iubite cluburi din ţară, lucru pentru care nu cred c-o să fie iertat vreodată de rapidişti, oligarhul e gol şi dator vîndut...
Jurnal de România
La Paşa George Copos n-a venit un arab, ci un ţepar a cărui singură religie e banul, banul altuia, care prin orice mijloace şi căi trebuie să devină al lui, aşadar, iată cum singurul investitor strategic din lume care n-a investit în viaţa lui nici un leu, pe numele lui de scenă şi de joc Fathi Taher, a urmat pas cu pas scenariul descris de mine într-un articol "Doi arici", care la vre