În partea a doua a convorbirii noastre cu istoricul Stelian Neagoe, am abordat alte trepte de pe scara vieţii; am vorbit despre cenacluri literare de altădată; s-a aruncat o scurtă ochire spre rafturile bibliotecii personale; au fost, de asemenea, evocate scene din lumea artistică; s-a discutat cu detaşare despre prieteni şi iubiri, despre fotbal şi despre… olteni; s-au făcut reflecţii asupra destinului. Marius Tucă: Actori?

Stelian Neagoe: Văzuţi la lucru, nu din auzite: George Vraca, Victor Rebengiuc. Vraca pentru maiestatea aristocratică. Rebengiuc fiindcă în marile sale creaţii este eroul din rol, nu imaginea actorului suprapusă personajelor. Din străinătate: fascinantul Peter O’Toole.

În muzica de tot felul?

Maria Tănase, Tudor Gheorghe, Adriano Celentano.

Iubiri...

Trei mari iubiri care mi-au amăgit 23 de ani din viaţă. Suficient, zic eu.

Sprijin în momente importante, dure?

Au fost puţini. Câţiva, din care se detaşează ministrul Ştefan Andrei, preşedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Năstase.

Fidelitatea ce reprezintă pentru dumneavoastră?

Nu cred decât în fidelitatea propriei mele umbre.

Prieteni?

Iepuri de două hotare. Dumnezeu s-a îndurat totuşi şi mi-a dat pe ultimul versant al vieţii prietenia unui vlăstar de cea mai pură esenţă umană oltenească, pe care-l privesc, însă nu-l numesc, spre a învălui şi mai abitir misterul şi a prelungi suspansul. Altminteri, cred că este un fel de “secret al lui Polichinele”.

Există genii?

Eu nu votez decât pentru două exemplare: Eminescu şi Shakespeare. Ceilalţi fie sunt doar atinşi de aripa geniului ori de-a dreptul supraevaluaţi şi imortalizaţi aşa.

O definiţie acoperitoare cuvântului democraţie – la modă în interminabila tranziţie românească?

Democraţie? Un haos ce se vrea bine organizat.

Nu vă întreb de lectur