Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursă contracronometru pentru fonduri UE

Publicat in GAZETA de SUD, marți 11 noiembrie 2008 ·

18 oraşe din Oltenia se luptă pentru cele 58 de milioane de euro disponibile pentru proiecte de dezvoltare urbană prin Programul Operaţional Regional. Deşi bătălia pe bani e crâncenă, unii primari doljeni nici nu au auzit că trebuie să pregătească solicitări de finanţare.Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest a anunţat că săptămâna trecută ministerul de resort a lansat cererea deschisă de proiecte pe Axa 1 a Programului Operaţional Regional „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere“, domeniul major de intervenţie 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană“, subdomeniul „Centre urbane“. Teoretic, din 2 decembrie 2008 şi până pe 31 martie 2009, 18 oraşe ale Olteniei care sunt eligibile în cadrul acestui subdomeniu pot depune proiecte ce vizează îmbunătăţirea infrastructurii locale (transport, obiective de patrimoniu), a celei sociale şi dezvoltarea mediului de afaceri. Fondul disponibil la nivel de regiune pentru aceste proiecte are o valoare de peste 58 de milioane de euro, în condiţiile în care pentru un singur proiect de infrastructură autorităţile locale au posibilitatea de a accesa 90 de milioane de lei, adică peste 20 de milioane de euro. Potrivit unui comunicat remis ieri de ADR Oltenia, valoarea minimă a unui proiect care vizează reabilitarea infrastructurii este de 1,7 milioane de lei, iar cea maximă, de 90 de milioane de lei, în timp ce pentru dezvoltarea mediului de afaceri plafonul minim impus pe proiect este de 1,7 milioane de lei, iar cel maxim, de 85 de milioane. Pentru construirea sau modernizarea de şcoli, spitale sau alte obiective sociale, valoarea minimă este de 350.000 de lei, iar cea maximă, de 500.000 de lei.

Primarii doljeni, codaşi la proiecte Dacă în teorie, 18 oraşe ale Olteniei au şanse egale de a pune mâna pe banii europeni pentru drumuri sau şcoli, în realitate sunt primari care nici măcar nu au

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 9 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 9 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Uniunea Europeană este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Von der Leyen anunţă că a discutat cu Trump

News.ro acum 6 ore
Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 13 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Azi încep înscrierile la grădiniţă şi creşă

Buna ziua Brasov acum 3 ore
De astăzi, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026, anunţă reprezentanţii Ministerului Educaţiei. În grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copii

Franța, afectată de o nouă pană de curent. Autoritățile franceze denunță un act de sabotaj

Adevarul acum 8 ore
Autoritățile franceze au demarat o anchetă privind o pană de curent atribuită unui act de sabotaj, care a afectat cel puțin 45.000 de persoane, la doar o zi după ce o defecțiune similară a perturbat ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes.

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 12 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Zelenski afirmă că „tăcerea SUA” în privinţa atacului cu cel mai mare număr de drone și rachete, de la începutul războiului, îl încurajează pe Putin

G4Media acum 8 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că „tăcerea” Statelor Unite după recentele atacuri ale Rusiei este încurajatoare pentru preşedintele rus Vladimir Putin, relatează bbc.com, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

12°/19°
joi

14°/23°
Iasi
acum

11°
lun.

11°/15°
mar.

11°/14°
mie.

14°/15°
joi

13°/15°
Constanta
acum

13°
lun.

9°/15°
mar.

11°/16°
mie.

12°/19°
joi

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/19°
mar.

9°/15°
mie.

12°/15°
joi

11°/18°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

12°/22°
mie.

11°/22°
joi

14°/20°