Preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Coşuri de Fum şi Şeminee din România (ASFOC ), Mircea Bălşoianu, a parcurs peste 3.500 de km în ţară, în ultimele trei săptămâni ca să cureţe hornuri. In Craiova Balsioanu s-a intalnit la un schimb de experienta cu unul dintre vechii hornari-sobari, apoi a participat în costum de hornar şi la un botez ca sa aduca noroc copilului. Ajuns la Piteşti a semnat un contract de servicii cu o unitate militară pentru curăţarea şi întreţinerea hornurilor, iar acum a ajuns la Targu-Mures. „Am venit în judeţul Mureş să îmi finalizez lucrările de aici, apoi am făcut un drum până la Buzău. Timp de doua săptămâni am făcut naveta de la Otopeni la Negoieşti am fost solicitat la Târgu-Jiu, Baia de Aramă, Reghin, Breaza, Filpişu Mare, Brăneşti, Bucureşti si Fundeni. Ma bucur ca oamenii inteleg importanta activitatii hornarului”, a conchis Balsoianu.