Ca intindere a terenurilor agricole si pasunilor, Romania face parte din aceeasi categorie cu Marea Britanie, nordul si vestul Frantei (cu provincia Bretania – numarul 1 in Europa in privinta specializarii in productia de alimente), regiuni intinse din Germania, Belgia, Spania, Italia sau Olanda. Altfel spus, Romania detine 6 procente din suprafata agricola a Uniunii Europene. Cu toate acestea, pe piata romaneasca diferenta dintre importurile si exporturile de alimente este de circa 2 miliarde de euro anual, in defavoarea produselor romanesti. In plus, desi aproape jumatate dintre cetatenii romani (45,1%) traiesc la tara, reprezentand o treime din populatia activa a Romaniei, agricultura contribuie cu circa 7-6 procente anual la produsul intern brut (anul trecut, pe fondul cresterii industriei, 6,68%). De ce stau lucrurile atat de prost?
Orice taran/fermier/mic producator poate insira la indigo povesti ca aceasta: si-a obtinut titlul de proprietate abia anul trecut sau acum doi ani, iar in satul lui sunt cel putin cateva conflicte notorii legate de retrocedari; ii pare rau ca de doi ani lasa nelucrat jumatate din pamant, dar in amintirea CAP-urilor, nimeni nu vrea sa se asocieze cu nimeni si fiecare se descurca de pe azi pe maine; bate de cateva ori pe zi drumurile intre cele cateva mici parcele care ii alcatuiesc proprietatea totala de 2,7 ha; se chinuieste sa ajunga periodic la sediul celebrei Agentii de Plati si Interventie in Agricultura de la vreo 20 de km distanta ca sa depuna cererea pentru subventia pe teren, sa refaca hartia de vreo doua ori, sa faca eventual vreo contestatie la Bucuresti si dupa o asteptare de 6 luni sa ridice in sfarsit banii; a taiat vreo 8 copaci din petecul lui de padure ca oricum au intrat hotii inaintea lui si au taiat fara mila; se plange ca ar putea creste mai multe vaci pentru ca are pasune, dar nu ar avea unde sa
