Hillary Clinton, fosta candidata la presedintia Statelor Unite din partea Partidului Democrat, Condoleeza Rice, secretarul de stat american, dar si actrita Nicole Kidman au fost desemnate Femeile anului 2008 de revista Glamour, informeaza The Money Channel.
Printre celebritatile premiate, se numara directoarea grupului Chanel, Maureen Chiquet, alaturi de sase femei laureate ale premiului Nobel pentru pace, printre care Shirin Ebadi, din Iran, Wangari Maathai, din Kenya, si Jody Williams din Statele Unite.
Revista Glamour a inclus-o pe lista premiilor si pe Nujood Ali (foto 4), o fetita de doar 10 ani din Yemen, care a obtinut un divort istoric, cu ajutorul avocatei sale, Shada Nasser. Nujood Ali este prima fetita din lumea araba, dintre miile de victime ale casatoriilor fortate organizate de familie, care a reusit sa obtina divortul.
Premiile Glamour au fost decernate luni seara, in cadrul unei gale organizate la Carnegie Hall din New York, in prezenta celebritatilor omagiate.