- In memoria Seniorului vor fi tinute parastase in toata tara.
Taranistii si admiratorii lui Corneliu Coposu au comemorat, ieri, 13 ani de la trecerea la cele vesnice ale celui care a refondat PNTCD si care a fost liderul de necontestat al Opozitiei din Romania, pana in anul 1995. Mai multe parastase au fost organizate si vor fi organizate in continuare in mai multe biserici catolice din Romania. Presedintele PNTCD, Radu Sarbu, a declarat ca surorile lui Corneliu Coposu il vor comemora sambata, in catedrala romano-catolica din Bucuresti Sfantul Iosif, iar apoi se vor ruga la mormantul acestuia, din Cimitirul Belu. Taranistii au organizat o comemorare, sambata trecuta, la fosta inchisoare comunista din Ramnicu Sarat, acolo unde Corneliu Coposu a fost inchis timp de mai multi ani.
Slujbe de pomenire vor fi organizate si in mai multe biserici din Transilvania, inclusiv in localitatea natala a liderului taranist, Bobota din judetul Salaj. Corneliu Coposu a devenit lider al PNT inca din perioada interbelica, atunci cand a fost numit secretar personal al lui Iuliu Maniu. Dupa ce a petrecut 17 ani in inchisorile comuniste, el a reinfiintat, in clandestinitate, PNT, pe care l-a afiliat, in anul 1987, la Internationala Crestin-Democrata. Dupa caderea regimului comunist, Corneliu Coposu a inregistrat oficial PNTCD ca partid politic. El a fondat alianta politica numita Conventia Democrata din Romania. Corneliu Coposu a murit in anul 1995, iar valul de simpatie generat de moartea sa a propulsat PNTCD la guvernare, in perioada 1996 – 2000. "Crezul politic al lui Corneliu Coposu a modelat Romania de azi. El a fost primul care a propus aderarea la NATO si la UE. Cine stie, poate in viitor va fi restaurata si monarhia constitutionala, pentru care militeaza PNTCD si astazi", a spus presedintele PNTCD, Radu Sarbu.
- In memoria Seniorului vor fi tinute