Atacul fara precedent asupra bancilor comerciale, ca o replica la presupusul "atac" asupra leului, ne-a luat prin surprindere. Recent, sistemul bancar din Romania era calificat de inaltii oficiali ca unul solid, sanatos, puternic. Romania pare sa nu aiba probleme majore cu criza financiara mondiala, fiind la adapost de valurile repetate care spulbera institutii istorice, nu pentru ca piata locala ar fi subdezvoltata, ci "pentru ca sistemul financiar romanesc este curat". Atacul - nemeritat - asupra bancilor, ignora cu prea multa usurinta faptul ca sistemul bancar a finantat dezvoltarea economica din ultimii ani in Romania, preluand si o buna parte a datoriei externe, si a contribuit substantial la ridicarea nivelului de trai al cetatenilor romani. Criza mult mediatizata a fost de fapt favorizata institutional (eventual prin reglementarile pietei incomplete si imperfecte, intrucat nimeni nu a incalcat regulile pietei!) si operational (prin confruntare in loc de cooperare).
Piata valutara este o piata ca toate celelalte, pretul de echilibru fiind determinat de cerere si oferta. Participantii pe aceasta piata sunt multi, independenti si bine informati. Daca Romania pretinde ca are "piete functionale" (cel putin asa sunt catalogate de raportul de tara dinaintea intrarii in UE), cursul monedei se stabileste pe piata valutara. Piata valutara, ca de altfel toate pietele, este formata din tranzactii ale unor operatori bine informati, care au optiuni diferite pe baza unor asteptari diferite. Unele sunt chiar opuse. Rezultatul acestor decizii se materializeaza la sfarsitul zilei prin pretul pietei sau, in cazul de fata, cursul de schimb.
Analistii financiari sunt independenti, iar paticipantii la tranzactii iau in considerare rapoartele acestora la libera alegere si doar ca o sursa de informare printre altele. La baza informarii operatorilor mari stau rapoartele
