Italia a devenit în ultimele luni de zile o provocare pentru sociologi, analişti politici şi alţi profesionişti ai opiniei. Ei sunt puşi în situaţia ingrată de a explica un paradox. Cum este Italia a devenit în ultimele luni de zile o provocare pentru sociologi, analişti politici şi alţi profesionişti ai opiniei. Ei sunt puşi în situaţia ingrată de a explica un paradox. Cum este posibil ca o ţară în recesiune economică şi financiară, cu puternice convulsii sociale cauzate de reforme forţate, să aibă o încredere în guvern într-un procentaj de peste 60%?

Şi asta în ţara a cărei istorie modernă a cunoscut un singur premier care şi-a dus de la un capăt la altul mandatul. Nu chiar întâmplător, este vorba chiar de Berlusconi, între iunie 2001 şi mai 2006.

Salvatorul Italiei

Cele mai recente sondaje de opinie îl prezintă pe magnatul-premier la peste 60% popularitate. Gândul îţi zboară imediat la o ţară în care totul merge bine. Ciudat de bine.

Dacă ar fi să luăm în calcul doar criza financiară, ceva-ceva ar fi trebuit să-i ştirbească imaginea premierului. Printr-o magie, în presa italiană nu a transpirat nimic despre pierderile familiei Berlusconi, deşi suma a fost consistentă.

Astfel că şeful executivului a îmbrăcat mantia de salvator şi a început să-i asigure pe italieni că nu vor pierde nici un sfanţ. Dar nu oricum, ci după ce, cu o zi înainte, spusese că şi Italia va resimţi criza.

Gafe la nivel înalt

Apoi a început să se certe cu studenţii. I-a numit în fel şi chip pe cei care se ţin de proteste, în loc să tacă şi să pună burta pe carte. La manifestaţia studenţilor din 29 octombrie de la Roma, în mod „întâmplător”, a apărut un grup de studenţi de extremă dreapta cu un camion de bâte. Pe care poliţia nu i-a văzut, dar când s-a îngroşat gluma i-a salvat din mâinile stu