Încăperea mare, plină cu desene şi obiecte confecţionate de copii, răsună de ţipete. Cei mici comunică pe limba lor: unii râd, alţii scot limba, câţiva aplaudă de bucurie sau aleargă de la un scaun la altul. De dimineaţă au avut oaspeţi, care au cântat şi dansat pentru ei de sărbătoarea şcolii, chiar în ziua Sfântului Mina. Strada George Enescu, Şcoala Specială „Sfântul Mina“. Mai puţin de 200 de copii cu deficienţe severe cresc aici, încadrându-se într-una din formele de educaţie, cu program diferit, cu statut aparte. Unii au venit târziu, aduşi de părinţi când boala era deja avansată şi recuperarea, măcar parţială, un act îndelungat de răbdare şi încercări. Alţii sunt aici de mai mulţi ani, zi după zi, mâncând şi dormind peste noapte în internatul din cadrul instituţiei. Copiii cu deficienţe mintale severe, care merg până la autism, unii de vârsta grădiniţei, alţii de şcoală (în cazul acesta, vârsta şcolară nu coincide cu cea mintală, ne precizează purtătoarea de cuvânt Cristina Constantinescu) s-au strâns ieri să-i întâlnească pe prichindeii veniţi în vizită, să le ofere, de ziua lor, un dans, un joc, un cântec, o poezie.

„Uite, doamna, am primit diplomă“

În sala de spectacole, doi actori de la Teatrul de păpuşi spun o poveste, încercând să acopere zgomotele celor mici. O fetiţă în hăinuţă roz nu-şi găseşte loc decât în braţele educatoarei Mihaela Vasile. Vrea ceva sau poate nimic, însă e imposibil să afli. Nu articulează, decât în felul ei, ascuns, din când în când, câteva sunete. Este unul dintre cei 20 de copii cu autism. Ca şi Ancuţa, o fetiţă de aproape şase anişori. Părinţii, de undeva din comunele judeţului, au adus-o în sistem abia în această toamnă. „Vrea foarte mult s-o ţii în braţe. Nu vorbeşte. Trebuie să ai mereu grijă, s-o ţii de mânuţă, pentru că dacă vede o uşă deschisă, încearcă să plece. Mai demult, se urcase pe ceva şi i-am spus