Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Micul hacker, sprijinit de catolici

Publicat in Jurnalul, miercuri 12 noiembrie 2008 ·

O importantă congregaţie a anunţat că sprijină iniţiativa de eliberare din închisoare a tânărului olimpic român condamnat pentru fraudă informatică în Italia. Catolicii ar fi de acord chiar să-l primească într-unul din aşezămintele lor.

Congregaţia "Padri Somaschi" din Como a anunţat că sprijină iniţiativa de transferare în arest domiciliar a lui Bogdan Gabriel Ionescu – 20 de ani (foto), olimpicul român închis în Italia pentru fraudă informatică.

În sprijinul acestei iniţiative a venit şi preotul capelan de la Închisoarea Bassone, unde tânărul îşi ispăşeşte pedeapsa. "Îl primim noi", a anunţat Paolino Diro, responsabilul congregaţiei, citat de "Ciao, Como!". Iniţiativa catolicilor a fost notată ieri şi de jurnaliştii italieni de la Il Giorno. Congregaţia "Padri Somaschi" a anunţat că are suportul credincioşilor pentru ca românul să fie primit în comunitatea de pe lângă Biserica Sfintei Cruci din Como. Catolicii au mai spus că românul pare să regrete greşelile comise şi că speră ca tinerii ceilalţi care locuiesc în aşezămintele finanţate de congregaţie vor avea ce învăţa de la Bogdan, medaliat de nenumărate ori pentru cunoştinţele lui în domeniul informaticii şi matematicii.

Giovanni Milani, preotul capelan de la Închisoarea Bassone, a declarat că l-a urmărit pe Bogdan în ultimele luni şi că îl consideră un caz care merită cu prisosinţă o şansă de recuperare. Transferarea lui Bogdan în arest domiciliar sau graţierea lui este văzută ca "o formă de valorificare a capacităţilor excepţionale de care dă dovadă tânărul".

Bogdan Gabriel Ionescu, olimpic la informatică şi matematică, a fost arestat în casa părinţilor în decembrie 2007 şi apoi extrădat de justiţia română în Italia. Autorităţile din Peninsulă l-au condamnat la trei ani şi o lună de închisoare, pentru fraudă informatică. Tânărul a clonat site-ul Poştei i

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 8 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 7 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 7 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 8 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 9 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice. Rutele pe care vor cicrula

Adevarul acum 18 minute
CFR Călători urmează să primească încă 12 trenuri electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, scrie Agerpres.

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 12 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice, la Comitetul Militar al NATO, să se pregătească de război

News.ro acum 10 ore
Secretarul general al NATO Mark Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice să se pregătească de război şi să-şi înfrunte inamicii care încearcă să slăbească democraţia, relatează Euronews. ”Pentru a preveni războiul, trebuie să ne pregătim de (război): Este

Trump anunţă un acord între Israel şi Hamas în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza

News.ro acum 11 ore
Israelul şi Hamasul au încheiat miercuri un acord în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, la 15 luni de la începutul conflictului, anunţă surse concordante şi Donald Trump, relatează AFP. Mişcarea isl

Vremea

București
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°