Agenţii comunitari au aplicat în cursul săptămânii trecute 11 sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 11.000 lei celor care ignoră prevederile legale.
Potrivit H.C.L. 146/2006 expunerea spre vânzare a oricărui tip de vehicul pe domeniul public al municipiului Botosani (parcări, trotuare, alei) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1000 si 2000 lei.
Maşinile au fost expuse spre vânzare în faţa Oficiului Starii Civile, acolo unde săptămânal agenţii comunitari acordă sancţiuni.
"Se continuă scoaterea la vânzare a maşinilor pe domeniul public. Proprietarii acestor masini sunt identificaţi şi sancţionaţi. Mulţi dintre aceştia însă persistă în greşeală, nefiind la prima abatere în acest sens", a declarat directorul executiv al Politiei Comunitare col. (r) Vasile Răileanu.
Autori: Radu HONCIUC