«Înscenarea» e un film de tinereţe al lui Denzel Washington, în care actorul îşi dă măsura talentului său într-un rol, în aparenţă clişeizat, de poliţist. Nu cred că l-am văzut vreodată pe Denzel Washington jucånd prost; e unul dintre foarte puţinii actori care, indiferent de cåt de bun sau de inept e scenariul, poate să joace absolut electrizant. Cu toate încercările sale de a scăpa de stereotipia rolurilor care i se ofereau, Washington a devenit
«Înscenarea» e un film de tinereţe al lui Denzel Washington, în care actorul îşi dă măsura talentului său într-un rol, în aparenţă clişeizat, de poliţist.
Nu cred că l-am văzut vreodată pe Denzel Washington jucånd prost; e unul dintre foarte puţinii actori care, indiferent de cåt de bun sau de inept e scenariul, poate să joace absolut electrizant.
Cu toate încercările sale de a scăpa de stereotipia rolurilor care i se ofereau, Washington a devenit un actor cunoscut mai ales graţie interpretărilor sale din pelicule biografice ori din filme în care joacă roluri de oameni ai legii. Altfel, un rol precum cel din „Training Day“, unde juca un poliţist corupt, face o figură aparte în filmografia sa - şi este una dintre apariţiile despre care îşi aminteşte cu mare plăcere.
„Ricochet“ („Înscenarea“) e mai mult un omagiu adus reţetei filmelor poliţiste decåt o excepţie a genului. Intriga are, practic, toate ingredientele cunoscute; de altminteri, scenariul a fost scris de unul dintre cei care au reinventat genul - Steven E. de Souza, cel care a semnat primele două filme din seria „Die Hard“, cel dintåi dintre ele considerat şi astăzi superior continuărilor. Şi totuşi, „Ricochet“ stă bine în picioare, mai ales graţie celor doi protagonişti: pe de o parte, Denzel Washington, iar de cealaltă, unul dintre cei mai buni şi mai puţin apreciaţi actori în viaţă, John Lithgow.
Măcar o dată, lui Lithgow (care are